Haine de contrabandă și trei acte false, depistate la frontiera de stat. Ce riscă făptaşii care au comis ilegalităţile

Patru tentative de transportare a bunurilor fără acte de proveniență și utilizarea documentelor neautentice au fost contracarate de poliţiştii de frontieră.

Potrivit poliţiştilor de frontieră, a fost oprit un BMW cu plăcuțele de înmatriculare moldovenești, care se deplasa pe traseul Briceni-Cotiujeni. Automobilul era condus de un locuitor al satului Larga, raionul Briceni. În urma verificărilor, pe bancheta din spate a vehiculului a fost observat un lot de marfă, iar ulterior s-a depistat că și portbagajul era ticsit cu îmbrăcăminte pentru care moldoveanul nu a putut prezenta acte de însoțire.

Conaţionalul s-a ales cu un proces verbal, iar cercetările continuă.

Alte două cazuri privind neveridicitatea a două procure, eliberate și semnate de același notar lituanian, au fost semnalate în punctul de trecere Briceni – Rossoșani, pe sensul de ieșire din țară. 

Doi cetățeni ai Ucrainei s-au prezentat la linia de control la doar câteva minute diferență. Primul în vârstă de 38 ani se afla la volanul unui Opel Astra-G, iar al doilea tânăr de 31 de ani conducea un Opel Vivaro. Ambele mașini erau înmatriculate pe teritoriul Lituaniei. Printre actele necesare pentru a fi prezentate la control, bărbații au oferit spre examinare și împuternicirile notariale în conținutul cărora puteau fi remarcate greșeli uzuale din punct de vedere gramatical, care le completa pe cele de adresă incorectă și ștampila nevalabilă. Conform informațiilor deținute notarul indicat în procură și-a suspendat activitatea.

Într-un alt caz, un moldovean de 30 ani a prezentat pe lângă actul de călătorie, permisul de conducere eliberat de autoritățile ruse care s-a dovedit a fi fals. Incidentul a fost înregistrat în punctul de trecere Otaci, pe direcţia intrare în țară. Acesta era la volanul unui automobil înmatriculat în Republica Moldova.

În toate cazurile, polițiștii de frontieră au întocmit procese verbale de ridicare a documentelor falsificate și trasmitere către expertiză. Persoanele riscă o amendă de până la 650 unităţi convenţionale, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau până la 2 ani de închisoare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu