Hackerii au umilit FBI-ul şi Scotland Yard-ul

Hackerii din grupul Anonymous au interceptat o conferinţă telefonică în care oficiali ai FBI şi Scotland Yard vorbeau chiar despre criminalitatea informatică, anunţă realitatea.net.

În conferinţă, oamenii legii discutau despre grupul Anonymous, despre alţi hackeri şi despre planurile poliţiei în privinţa acestor grupări.

Anonymous a publicat nu numai înregistrarea conferinţei, dar şi un  email, atribuit FBI, în care apar adresele de mail ale participanţilor la conferinţă.

Ulterior, în momentul în care ştirea a început să facă înconjurul lumii, cei de la Anonymous au dat cu tifla oficialilor FBI, pe care i-au întrebat dacă nu cumva vor să afle cum anume reuşesc hackerii să fie la curent cu discuţiile interne ale poliţiştilor.

Oficialii FBI au confirmat acţiunea Anonymous şi au anunţat că îi caută în prezent pe cei responsabili.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu