Guvernul Streleţ a căzut. Cum şi-au exprimat neîncrederea formaţiunile şi cine i-a luat apărarea

Embed:

Guvernul condus de Valeriu Streleț nu a rezistat nici o sută de zile de când a fost învestit. Executivul a fost demis prin moţiune de cenzură cu votul a 65 de parlamentari. Alţi 18 au votat împotrivă. Era o decizie aşteptată, a declarat liberal-democratul Valeriu Streleţ. 

Moțiunea a fost susținută de deputații PSRM, PCRM, PDM și unul neafiliat. Liberalii nu au participat la vot.

"Această moţiune de cenzură este total lipsită de fond. Nu vreau să dau alte calificative, atât la capitolul care vizează activitatea Guvernului şi a premierului, pentru că noi am avut o activitate foarte consistentă pe durata acestor 90 de zile, cât şi la capitolul acuzaţiilor de suspiciuni de corupţie", a spus premierul demis Valeriu Streleţ.

Socialiștii și comuniștii, cei care au depus moțiunea împotriva Guvernului pentru suspiciuni de corupție, nu au evitat să-l critice din nou pe Valeriu Streleţ.

"Veţi rămâne în memoria cetățenilor ca prim-ministrul care a scos pălăria în fața lui Filat. Iată aici Hollywood-ul se odihneşte. Socialiștii vor vota în contiuare pentru demisia tuturor conducătorilor acestei alianțe. Cei care au gură bună, Dumnezeu nu bate cu bățul", a zis liderul socialiştilor Igor Dodon.

”În una dintre cele mai dificile perioade ale țării, avem cel mai slab și cel mai neprofesionist Guvern", a declarat preşedintele fracţiunii PCRM, Violeta Ivanov.

La rândul lor, democrații și-au exprimat regretul că premierul nu a acceptat propunerea de a demisiona onorabil.

"Premierul a fost votat și de PDM în fruntea Guvernului, să facă treabă la Guvern, să conducă Executivul și să se ocupe de problemele oamenilor. Ce face domnia sa de două săptămâni? Se ocupă doar de partid și face avocatura pentru domul Filat la televiziuni și în străinătate. Considerăm inacceptabil acest comportament și această atutudine față de funcția de prim-ministru", s-a pronunţat liderul PDM, Marian Lupu.

Reprezentanții fracțiunii PLDM au declarat însă că executivul condus de Valeriu Streleț a avut puțin timp la dispoziție pentru a demonstra rezultate.

"De ce domnilor din opoziție hărțuiți Guvernul Streleț chiar din prima zi de după vot. De ce nu l-ați lăsat măcar 100 de zile să muncească, să vă prezinte rapoartele și după care să veniți cu moțiuni de cenzură?", a conchis deputatul PLDM, Liliana Palihovici.

Guvernul Streleț a fost învestit în data de 30 iulie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu