Guvernul Sandu încurajează evaziunea fiscală? Loveşte în cei care muncesc legal ca să câştige mai mult

Guvernul Sandu atentează la veniturile clasei de mijloc. Loveşte în cei care muncesc legal pentru a câştiga mai mult. Astfel, ministrul Finanţelor Natalia Gavriliţa a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că începând cu 1 ianuarie 2020 vor fi anulate unele scutiri. 

"Dacă Serviciul Fiscal estima sub forme indirecte, dacă persoana a declarat mai puține venituri până la 500 de mii de lei, nu plătea impozite. Noi eliminăm această prevedere. Vom elimina scutirea personală pentru veniturile anuale a persoanelor fizice, care sunt de peste 360 de mii de lei. Persoanele, care au lunar 20 de mii de lei nu vor mai beneficia de scutire personală", a declarat ministrul Finanţelor.

Totodată, Gavrilița a dat asigurări că cota unica de 12% la impozitul pe venit pentru persoanele fizice va rămâne neschimbată. 

Publika.md aminteşte că astăzi, ministrul Finanţelor creşterea unor taxe și eliminarea mai multor facilități fiscale, care au fost coordonate cu FMI. Vor fi anulate scutirile pentru jocurile de noroc și pentru parteneriatele public-private, vor fi anulate tichetele de masă, va fi eliminată cota redusă de 10% la TVA pentru sectorul HoReCa și vor crește accizele la produsele de tutun. În același timp, vor fi eliminate scutirile de impozite la produsele petroliere comercializate în zonele de control vamal.

Ministrul a mai anunțat majorarea taxelor pentru poluarea de mediu, inclusiv creșterea cu 50 la sută a taxei la plastic şi anularea prevederii ce interzice controalele fiscale pentru perioada înainte de 1 ianuarie 2018. 

 

Lasă un comentariu