Guvernul României mai face o donaţie generoasă pentru renovarea Centrului Mamei și Copilului

Embed:

România va acorda încă un milion de euro pentru renovarea Institutului Mamei şi Copilului din Capitală. Anunţul a fost făcut de către premierul român, Victor Ponta, în timpul unei vizite la această instituție medicală. Banii urmează să fie transferați deja săptămâna viitoare

Premierul român s-a alăturat campaniei "Renaşte Moldova". Oficialul a donat o sumă considerabilă pentru renovarea unei instituţii

Premierul Victor Ponta, ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurca, și liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, au fost informaţi despre lucrările efectuate la Institutul Mamei și Copilului din banii donați anterior de Guvernul de la București.

"Am fost impresionat că s-a lucrat repede. Și v-am zis, în România cred că a stat mai mult. Așa că bine că ați folosit banii așa cum i-ați folosit. Și sunt foarte bucuros că putem să sprijinim în continuare proiectul", a declarat premierul român, Victor Ponta.

"Mulțumesc foarte mult pentru extinderea acestui proiect anunțat. Fiind că pe această cale suntem martorii că nu cu cuvinte deșarte, dar pe calea unor acțiuni concrete, punctuale, vine o contribuție pentru dezvoltare economică și socială a țării și pe această cale, o susținere a parcursului european", a spus președintele Partidului Democrat, Marian Lupu.

Directorul Institutului Mamei și Copilului a menționat că urmează să fie realizate mai multe lucrări importante din banii donaţi de România.

"Acum, sperăm noi, vom demara patru proiecte destul de necesare. În primul rând, dotare cu tehnică medicală sala de naștere de la etajul cinci și sălile de operație pentru toată grupa de operații obstretică-ginecologie. Tot aici vom avea posibilitatea să facem operații pentru noi născuți", a spus directorul Institutului Mamei și Copilului, Ștefan Gațcan.

Victor Ponta vine în Moldova. Se va întâlni cu Chiril Gaburici, iar apoi cu Andrian Candu

Anul trecut, Executivul României a donat 750 de mii de euro Institutului Mamei şi Copilului, în cadrul campaniei "Renaște Moldova", lansată de președintele Fundației Edelweiss, Vlad Plahotniuc.

În cadrul acţiunii s-a colectat un milion de euro pentru renovarea instituţiei. Din acești bani au fost reparate patru saloane din Secția Lăuzie, o sală de naștere și Secția Internare a maternității. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu