Guvernul pune restricţii la vânzarea băuturilor alcoolice

Embed:

Membrii cabinetului de miniştri au avizat pozitiv, astăzi, un proiect de lege prin care tinerii nu vor mai putea procura băuturi alcoolice dacă nu au vârsta de 21 de ani. De asemenea, băuturile alcoolice nu vor mai putea fi vândute mai târziu de ora 22.00.

"Publicitatea la alcool nu va mai fi posibilă nici la televizor, nici pe stradă, nici în transportul public şi ne-am dori să nu fie nici pe internet, dar aici e mai greu de controlat", a spus ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi.

Noile restricţii se referă la comercializarea tuturor tipurilor de băuturi alcoolice, inclusiv bere. Ministrul Sănătăţii se aşteaptă ca producătorii de băuturi alcoolice să fie nemulţumiţi de noile prevederi.

"Ne aşteptăm ca reacţia să fie negativă din partea producătorilor de băuturi alcoolice, dar sănătatea populaţiei este mai importantă", a precizat Andrei Usatîi.

Propunerea ca aceste noi reglementări să fie făcute în lege a venit din partea unui deputat şi a fost preluată din practica mai multor ţări. Proiectul urmează să fie aprobat sau respins de Parlament.

Până acum, băuturile alcoolice erau comercializate tuturor persoanelor care depăşeau vârsta de 18 ani.

Amintim că, anterior, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a întocmit un raport, din care rezultă că moldovenii sunt cei mai mari consumatori de alcool. Potrivit studiului, un cetăţean moldovean consumă anual, în medie, 18,2 litri de alcool.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu