Guvernul "luptă" cu canicula. Iurie Leancă a dispus instalarea unor corturi în zonele aglomerate

Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, atrage atenţia asupra caniculei şi cere instituţiilor responsabile să intervină în ajutorul cetăţenilor. Astfel, astăzi, la şedinţa Guvernului, Leancă a cerut instalarea corturilor anticaniculă în zonele aglomerate.

"Trebuie să plasăm nişte corturi anticaniculă în zonele aglomerate, la intersecţii, trecerile pietonale, pentru ca cetăţenii să se poată adăposti în caz că se simt rău. Ministerul Transporturilor să se asigure că transportatorii nu depăşesc limita de greutate a unităţilor de transport, pentru a putea preveni astfel deteriorarea drumurilor naţionale", a declarat Iurie Leancă.

Publika.md aminteşte că Primăria Chişinău a dispus ca în toate centrele medicilor de familie din Capitală să fie instalate posturi de triaj, unde oamenii îşi vor putea verifica tensiunea şi primi ajutor în cazul insolaţiilor. Decizia a fost luată la şedinţa operativă a Primăriei Chişinău.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu