Guvernul Germaniei a adoptat un "al treilea gen" pe cetificatele de naștere

Guvernul Germaniei a adoptat, miercuri, un text care legalizează un ”al treilea gen” pe cetificatele de naștere, făcând din țară un precursor în Europa în recunoașterea persoanelor intersexuale.

Alături de feminin' sau masculin' se va putea menționa și divers' în cazul persoanelor vizate, potrivit acestui text de lege care urmează să fie supus aprobării Camerei Deputaților.

„Nimeni nu trebuie să fie discriminat din cauza identităţii sale sexuale', a declarat ministrul justiíei Katarina Barley (SPD), apreciind că această modernizare a stării civile ar trebui să aibă loc de mult timp, scrie libertatea.ro

Guvernul de mare coaliție între conservatorii lui Angela Merkel și social democrați pune astfel în aplicare o hotărâre a Curții Constituționale din 2017.

Cea mai înaltă jurisdicție germană le-a dat termen deputaților până la sfârșitul lui 2018' să legalizeze prin vot al treilea sex.

Până în prezent, în Germania era posibil, din 2013, să nu se completeze spațiul referitor la sex și să fie lăsat gol, iar cei vizați puteau, ulterior, în cursul vieții, fie să aleagă sexul masculin sau feminin, fie să păstreze goală mențiunea cu privire la sex.

Alte țări din Europa s-au angajat, de asemenea, pe calea unei recunoașteri a unui al treilea sex, precum Olanda și Austria. În Franţa, orice persoană trebuie să fie alocată în cinci zile după naştere unuia dintre cele două sexe – masculin sau feminin.

ONU arată că între 0,05% și 1,7% din populația mondială este intersexuală.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu