Guvernul german a criticat acordul ruso-turc cu privire la Siria

Guvernul german a criticat miercuri acordul ruso-turc menit să-i facă pe combatanţii kurzi să se retragă din nordul Siriei şi a pledat pentru o soluţie internaţională, care să implice Europa, pentru reglementarea acestui conflict, scrie agerpres.ro.

"Este important ca acţiunea internaţională pentru reglementarea acestei crize să nu se limiteze la Turcia şi Rusia", a declarat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului federal Angela Merkel, în timpul unei conferinţe de presă la Berlin. "Europa trebuie să se ocupe de evenimente actuale ce se derulează la frontiera continentului nostru, pentru că acestea sunt probleme care afectează direct numeroase state din UE", a insistat el.

Ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer a salutat, în ceea ce o priveşte, menţinerea încetării focului prevăzută în acord, estimând totodată că acest lucru nu este suficient. "Ne confruntăm în continuare cu faptul că o ţară, Turcia, partenerul nostru în cadrul NATO, (...) a anexat un teritoriu încălcând dreptul internaţional, că populaţii sunt expulzate, şi nu putem lăsa lucrurile astfel", a spus ea înainte să plece spre Bruxelles la reuniunea miniştrilor apărării ai ţărilor din NATO care va avea loc joi.

Annegret Kramp-Karrenbauer a reiterat propunerea ei de fi înfiinţată, sub egida ONU, o zonă de protecţie internaţională în nordul Siriei. "Voi profita mâine de ocazia (reuniunii) pentru a purta discuţii asupra acestui subiect cu colegii mei de la ministerele apărării europene şi ale altor ţări din NATO, şi pentru a vedea dacă acest obiectiv este realizabil", a adăugat ea.

Acest proiect, dezvăluit luni de Annegret Kramp-Karrenbauer şi susţinut de Angela Merkel, suscită cu toate acestea rezerve în rândul partenerilor Germaniei şi chiar în cadrul guvernului federal.

Iniţiativa germană nu a fost luată în calcul marţi seara de preşedinţii rus Vladimir Putin şi turc Recep Tayyip Erdogan. Cei doi şefi de stat au convenit asupra unei retrageri a forţelor kurde din nord-estul Siriei, cu preluarea în comun a controlului asupra celei mai mari părţi din această zonă unde Ankara şi combatanţii kurzi se confruntă.

În acest stadiu, nu este preconizată nicio implicare internaţională exceptând cea a Rusiei, Turciei şi Siriei.

Ofensiva turcă a început ca urmare a anunţării retragerii militare a SUA din nord-estul sirian, denunţată de numeroşi congresmeni, atât democraţi cât şi republicani, drept o abandonare a kurzilor, aliaţi ai Washingtonului în lupta împotriva Statului Islamic.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu