Guvernul britanic va înăspri pedepsele pentru autorii de acte teroriste

Guvernul britanic a anunţat că va înăspri pedepsele pentru autorii de acte teroriste şi interzicerea eliberării lor anticipate, o decizie promisă după atacul cu cuţitul de pe London Bridge din luna noiembrie, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Acest proiect de lege pentru combaterea terorismului urmează să fie înaintat parlamentului, în care conservatorii dispun de o foarte largă majoritate.

"Noul proiect de lege îi va obliga pe teroriştii cei mai periculoşi să ispăşească întreaga pedeapsă şi se va asigura că cei care sunt condamnaţi pentru infracţiuni grave petrec obligatoriu cel puţin 14 ani în închisoare", a precizat Ministerul de Interne într-un comunicat.

În plus, bugetul alocat luptei antiteroriste ar urma să crească la 906 milioane de lire (1,06 miliarde de euro) pentru perioada 2020-2021, respectiv o creştere de peste 100 de milioane de euro în comparaţie cu anul precedent.

Guvernul intenţionează, de asemenea, să aloce imediat 500.000 de lire suplimentare (586.000 de euro) unităţii care răspunde de ajutorarea victimelor atentatelor.

Textul acordă şi o mai mare atenţie la prevenirea recidivei, promiţând o dublare a numărului agenţilor de probaţiune pentru ca „autorităţile să-i poată supraveghea mai îndeaproape pe terorişti, în săptămânile care urmează după eliberarea lor”.

Această înăsprire a legislaţiei a fost promisă la sfârşitul lui noiembrie de premierul conservator Boris Johnson, pe atunci în plină campanie electorală, după un atac cu cuţitul care s-a soldat cu doi morţi la Londra, fiind comis de un fost deţinut pentru fapte de terorism şi eliberat la jumătatea pedepsei.

Familia uneia dintre cele două victime a declarat că tânărul, care lucra în domeniul reabilitării deţinuţilor, "nu ar fi vrut ca acest eveniment teribil şi izolat să fie folosit ca pretext de guvern pentru a introduce pedepse încă şi mai draconice sau pentru a menţine în închisoare oamenii mai mult timp decât este necesar".
loading...

Lasă un comentariu