Premierul a convocat dimineață o ședință specială pentru a sesiza Curtea Constituțională în cazul refuzului președintelui de a numi ministrul apărării

Embed:

Guvernul a aprobat o decizie, într-o ședință specială în aceasta dimineața, prin care sesizează Curtea Constituțională privind interpretarea articolului 98  alineatul (6) din Constituția Republicii Moldova, în vederea clarificării acțiunilor care pot fi întreprinse de către Prim-ministru și deciziilor care pot fi adoptate de Parlamentul ţării în cazul în care Președintele Republicii Moldova refuză propunerea repetată de numire în funcție a unui ministru.

Hotărârea Guvernului este orientată spre evitarea unui blocaj instituțional la Ministerul Apărării.

În context, Curtea Constituțională  s-a expus parțial asupra acestei probleme, dar nu în măsura excluderii oricărei interpretări ambigue.

Astfel, Hotărârea Curții Constituționale nr. 15 din 23 martie 1999 specifică că exercitarea atribuției de numire a Guvernului de către Președintele Republicii Moldova, în baza votului de încredere acordat de Parlament, este obligatorie și nu depinde de voința Președintelui țării.

Președintele nu poate refuza numirea Guvernului, ea trebuie să fie conformă exigențelor ce rezultă din votul de încredere acordat de Parlament.

Totodată, Curtea a concluzionat că Președintele Republicii Moldova nu este în drept să refuze numirea Guvernului, chiar dacă nu este de acord cu componența nominală a acestuia.

Neexecutarea atribuțiilor constituționale de către Președintele țării ar conduce în acest caz la încălcarea principiului separației și colaborării puterilor în stat stipulat de art. 6 din Constituție.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu