Guvernul a respins propunerea Adunării Populare a Găgăuziei

Embed:

Guvernul a respins propunerea Adunării Populare a Găgăuziei. Aceasta cerea ca tinerii din regiune care au picat BAC-ul la română să se poată înscrie la Universitatea de stat din Comrat. Premierul Vlad Filat a confirmat, astăzi, că în acest sens s-a ajuns la un compromis.

"Este o problemă depăşită, aşa cum a fost anunţat compromisul la care am ajuns împreună cu başcanul, domnul Formuzal, este unul care oferă soluţii şi pentru anul viitor urmează ca toţi cei implicaţi în acest proces să fie şi cu rezultat. Noi am ajuns la soluţii şi cred că este o soluţie eficientă", a punctat Filat.

Anterior, într-o scrisoare adresată premierului Vlad Filat şi ministrului Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, preşedintele Adunării Populare a Găgăuziei propunea ca absolvenţii care nu au susţinut examenul de BAC la română să se poată înscrie la Universitatea de Stat din Comrat, iar pe parcursul anului să susţină examenul la română.

Luni, prim-ministrul, Vlad Filat şi başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal au decis că liceenii care nu au suţinut examenele de BAC la limba română pot să-şi continuie studiile în şcolile profesionale şi în colegii. La absolvirea colegiului, tinerii vor putea susţine acest examen, ceea ce le va da posibilitate să se înscrie şi la instituţiile de învăţământ superior.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu