Guvernanţii, despre moţiunea PCRM împotriva Guvernului: Comuniştii vor să mai exploateze tribuna centrală a Parlamentului

Embed:

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, depusă de comunişti în şedinţa de azi a Parlamentului, urmează a fi supusă dezbaterilor joia viitoare. Anunţul a fost făcut de şeful Legislativului, Igor Corman, care a dispus remiterea moţiunii către Guvern.

"Moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară din data depunerii. Este vorba despre joia viitoare, 17 octombrie", a menţionat Igor Corman.

Deputaţii majorităţii parlamentare spun că moţiunea de cenzură nu are şanse să treacă.

"Comuniştii nu ştiu ce să mai facă pentru a pierde timpul în Parlament. Noi ne-am cam obişnuit cu tot felul de propuneri, care nu fac altceva decât să rupă din eficienţa Parlamentului şi chiar să consumăm timpul degeaba", a declarat deputatul PD Adrian Candu.

"Coaliţia are toată voinţa politică să-şi susţină Guvernul. Probabil, ei doresc să mai exploateze un pic tribuna centrală a Parlamentului, pentru a-şi debita, în continuare, enormităţile despre marea revoluţie comunistă din octombrie-noiembrie", a remarcat deputatul PLDM Valeriu Streleţ.

Nici liberalii, conduşi de Mihai Ghimpu, nu cred că moţiunea PCRM are şanse de izbândă.  "Noi, liberalii, nu vom susţine astfel de demersuri, noi considerăm că acest Guvern trebuie să-şi ducă crucea până la urmă", a subliniat deputatul PL Valeriu Munteanu.

Pentru a demite Guvernul, e nevoie de votul a 51 de deputaţi. Fracţiunea PCRM are doar 34 de aleşi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu