Grupul austriac de petrol şi gaze OMV va finanţa proiectului Nord Stream 2

Grupul austriac de petrol şi gaze OMV, proprietarul OMV Petrom, a investit deja 531 milioane de euro în proiectul gazoductului Nord Stream 2 şi va continua să finanţeze acest proiect şi în 2019, a declarat luni directorul general de la OMV, Rainer Seele, scrie agerpres.ro.

Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente.

"Până la această dată am investit 531 de milioane de euro în acest proiect", a spus Rainer Seele, referindu-se la perioada de până la finele celui de-al treilea trimestru al acestui an.

Potrivit directorului general de la OMV, în 2019, volumul finanţării va depinde de progresele realizate în implementarea proiectului.

"Depinde care vor fi necesităţile pentru Nord Stream 2 în 2019. Avem un acord cadru pentru un împrumut, în cadrul căruia Nord Stream 2 poate solicita anumite sume de la noi", a spus Rainer Seele.

Oponenţii proiectului Nord Stream 2, printre care se numără SUA, dar şi mai multe ţări din estul Europei, susţin că acest gazoduct va creşte dependenţa energetică a Europei faţă de Rusia şi, după incidentul din strâmtoarea Kerci, şi-au intensificat solicitările pentru oprirea proiectului.

Rainer Seele a mai spus că OMV şi grupul rus Gazprom intenţionează să ajungă la un acord final cu privire la achiziţionarea de active în primele trei luni ale anului următor.

"Directorul general de la Gazprom, Alexey Miller, şi cu mine am ajuns la un acord clar cu privire la acordurile care vor fi semnate şi la ce preţuri, în primul trimestru al anului următor", a spus Rainer Seele, reiterând faptul că acordul va fi unul de tip achiziţionare de active şi nu unul de tip schimb de active.

Conform acordului negociat cu Gazprom, OMV ar urma să obţină o participaţie în proiectul destinat dezvoltării blocurilor 4 şi 5 ale formaţiunii Achimov, parte a zăcământului de petrol, gaz şi condensat Uregoy din Siberia.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, în timp ce Ministerul Economiei deţine un pachet de 20,64% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu