Grupare criminală, DESTRUCTURATĂ. Patru tineri au făcut pagube de jumătate de milion de lei

Embed:

Patru tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, originari din raionul Ceadîr-Lunga, au fost reţinuţi de Poliţia Capitalei. Ei sunt cercetaţi penal pentru furt. Pagubele materiale pe care le-ar fi provocat ajung la aproximativ jumătate de milion de lei.

Cei patru sunt bănuiţi că ar fi comis trei furturi. Potrivit poliţiei, spargerile au avut loc în aprilie, în sectorul Buiucani al Capitalei. În primul caz, tinerii au pătruns într-o locuinţă de pe strada Maria Tănase, de unde au furat bani şi un automobil.  

Peste o săptămână, bănuiţii au comis o altă spargere dintr-o gospodărie de pe strada Ştefan Neaga, de unde au furat bijuterii, bani şi o maşină. În cel de-al treilea caz, cei patru tineri au sustras un seif metalic, în care se aflau euro şi dolari, bijuterii din aur, precum şi un pistol de tip "Glock".

În cadrul percheziţiilor, la domiciliile lor au fost găsite cele două automobile furate, două încărcătoare, cartuşe, un pistol, telefoane mobile, un laptop, precum şi un dispozitiv de electrocutare.

Suspecţii şi-au recunoscut vina:

"Am fost reținuți pentru spargeri, pentru furt din locuinţă şi de automobile. Am comis trei spargeri."

Potrivit poliţiştilor, tinerii pătrundeau în case noaptea, prin forţarea geamurilor, atunci când proprietarii dormeau.

"Banii cash care au fost furaţi au fost cheltuiţi. Articolele din aur au fost vândute. Evident că am reuşit să-i reţinem pe aceşti indivizi şi să depistăm pistolul, fiindcă nu excludem că pe parcurs acest pistol putea să fie folosit la comiterea altor infracţiuni mult mai grave", a spus ofițerul de Presă al Poliției Capitalei, Adrian Jovmir. 

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de comiterea infracţiunilor, cei patru bănuiţi riscă între şapte şi 12 ani de închisoare.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu