Grupare criminală, DESTRUCTURATĂ. Era specializată în comiterea furturilor din automobile (VIDEO)

Embed:

Membrii unui grup criminal au fost încătuşaţi de către ofiţerii de investigaţii ai sectorului Buiucani din cadrul Direcţiei de Poliţie a municipiul Chişinău, după ce au realizat mai multe intervenţii şi percheziţii cu suportul angajaţilor BPDS Fulger a Inspectoratului General al Poliţiei.

Aceştia s-au dovedit a fi în număr de patru indivizi cu vârstele cuprinse între 22 ani şi 34 ani, originari din Chişinău şi raionul Dubăsari, dintre care doi anterior fiind judecaţi pentru furturi şi infracţiuni legate de droguri.

Membrii grupării erau specializaţi în furturile din automobile, aplicând metoda dezactivării sistemelor de alarmă de la distanţă cu un dispozitiv de model necunoscut.

Indivizii ţinteau automobilele parcate în preajma instituţiilor de învăţământ sau grădiniţe, unde pătrundeau prin metoda respectivă şi furau genţi, portmonee şi alte bunuri de preţ.

În urma percheziţiilor autorizate s-au depistat şi ridicat carduri bancare, ceasuri de mână, genţi, articole de parfumerie şi cosmetică a căror provenienţă n-au putut-o demonstra, precum şi un dispozitiv cu care ar fi dezactivat sistemele de alarmă.

Toate probele au fost ridicate şi suspecţii escortaţi la Inspectorat pentru audieri.

Totodată, s-a constatat că membrii grupării ar fi fost implicaţi într-un şir de furturi de acest gen pe parcursul anului curent, iar cetăţenii care au avut de pătimit sunt rugaţi să se adreseze la Inspectoratul de Poliţie al sectorului Buiucani, strada Calea Ieşilor 12.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu