GROAZNIC! O femeie şi copilul său au murit în maşină, în timp ce soţul curăța zăpada

Tragedie în New Jersey, unul dintre statele americane afectate de viscolul puternic care a lovit SUA. O tânără de 23 de ani și copilul ei de doar 1 an au murit în mașină intoxicați cu monoxid de carbon. Tragedia a avut loc în timp ce tatăl deszăpezea în jurul autoturismului, scrie fox8.com.

Sasha Bonilla și cei doi copii, o fetiță de 3 ani și un băiețel de 1 an, au urcat în mașină pentru a se încălzi. Soțul ei a rămas afară să deszăpezească fără să observe că țeava de eșapament a mașinii este blocată. 

Când a terminat de deszăpezit, bărbatul și-a descoperit soția și copii leșinați în mașină.

"A început să țipe și să plângă" au povestit vecinii. 

Doctorii nu au mai putut face nimic pentru mama și băiețelul ei. Singura care a scăpat cu viață a fost fetița. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu