Grigore Panfilii revine în cuşcă pentru a-şi apăra centura de campion. Moldoveanul va lupta cu Ivan Jvirblia

Embed:

Un nou spectacol se aşteaptă la turneul de MMA, Eagles Fighting Championship-10. Moldoveanul Grigore Panfilii revine în cuşcă pentru a-şi apăra centura de campion la categoria de până la 71 de kilograme. Sportivul nu a luptat la turneele Eagles de la începutul anului, iar acum este gata să-şi apere centura pe care a câştigat-o cu 2 ani în urmă.

Panfilii se va confrunta de această dată cu belarusul Ivan Jvirblia.

"Pregătiri obişnuite, aşa ca înainte de orice competiţie. Poate un pic mai mult cros fac pentru rezistenţă la cele 5 reprize. Vreau să fac ceea ce pot mai bine. Adică să lupt mai mult la sol. Asta e ceea ce pot", a menţionat Grigore Panfilii.

Panfilii a disputat 10 lupte în cuşcă. Pe cinci le-a câştigat, iar atele cinci le-a pierdut. Următorul său adeversar, Ivan Jvirblia este mai puţin experimentat. El a disputat în cuşcă 4 lupte, obţinând 3 victorii şi suferind o înfrângere.

"Toţi doresc victoria, dar înving doar cei mai buni. Vreau centura. Nu sunt obişnuit să cedez. Nu voi spune nimic înaintea luptei. După ce voi câştigat, atunci voi spune totul", a precizat Ivan Jvirblia. 

"Cireaşa de pe tort al turneului Eagles-10 va fi lupta pentru centură în categoria de până la 71 de kilograme. De mult timp ne-am dorit să vedem această luptă. Nu pot să fac un pronostic clar pentru această luptă, dar nici nu vreau. Mai bine toţi să vedem pe viu ce se va întâmpla în cuşcă", a declarat Dorin damir, preşedinte FEA.

Turneul Eagles Fighting Championship - 10 este programat pe data de 3 noiembrie la Sala Polivalentă din Capitală.

Pe aceeaşi temă