Grigorciuc recidivează: Activistul organizaţiei extremiste "ANTIFA" continuă să-l atace pe Sergiu Sîrbu

Embed:

Pavel Grigorciuc recidivează din nou. Activistul organizaţiei extremiste "ANTIFA" şi susţinătorii acestuia continuă atacurile şi presiunile la adresa deputatului democrat Sergiu Sîrbu, procurorilor, dar şi asupra presei. Aceştia au lansat mai multe cuvinte jignitoare şi obscene chiar în sala de judecată, acolo unde a avut loc o nouă şedinţă în dosarul în care Grigorciuc are statut de învinuit de huliganism în stare de recidivă.

Asta după ce l-a lovit pe Sergiu Sîrbu la intrarea unui loc din Capitală. Prin urmare, magistraţii Judecătoriei Chişinău cu sediul în sectorul Buiucani au decis ca Grigorciuc să fie eliberat din penitenciar şi să stea în următoarele 30 de zile în arest la domiciliu. 

Atât în timpul, cât şi după şedinţa de judecată, susţinătorii lui Pavel Grigorciuc l-au atacat verbal pe deputatul Sergiu Sîrbu şi au făcut presiuni asupra procurorului.

"Trădător, trădător!"

"Sunteţi martori la o hărţuire şi un linșaj, o presiune şi ameninţări destul de grave, după mine. Public a fost ameninţat procurorul, public a fost ameninţat judecătorul, public eu am fost ameninţat", a spus deputatul PDM, Sergiu Sîrbu.

Atacurile au continuat şi la adresa presei. Reporterul Publika TV Oxana Bodnar a fost insultată de susţinătorii lui Grigorciuc, care au folosit un limbaj obscen.

Printre susţinătorii lui Grigorciuc, care au participat la şedinţa de judecată, se numără şi vicepreședintele formațiunii "Partidul Nostru", Ilian Cașu. Şi acesta a atacat echipa Publika TV, iar la scurt timp s-a autoinvitat la emisiunile postului nostru de televiziune.

" - Ei nu ştiu că Plahotniuc a plecat. Se comportă aşa parcă Plahotniuc e undeva pe aproape, dar el nu mai este.

- Niciodată nu am fost invitat în platoul Publika.

- Vreţi la emisiunea noastră, aţi veni?

- Foarte interesant dumneavoastră judecaţi, sunteţi o instituţie media şi reflectaţi pluralismul de opinie", a spus vicepreşedintele formaţiunea "Partidul Nostru", Ilian Cașu.

În cadrul aceleiaşi şedinţe de judecată a fost audiat, pentru prima dată, Sergiu Sîrbu, care a povestit cu lux de amănunte despre incidentul din data de 21 martie, când recidivistul Pavel Grigorciuc l-a lovit, la intrarea unui local din centrul Capitalei. Incidentul a avut loc în prima zi de constituire a noului Parlament, după ce Grigorciuc a participat la un protest organizat de PAS şi PPDA, în faţa legislativului. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la cinci ani de închisoare sau amendă de 67 de mii de lei.

Pavel Grigorciuc nu este la prima abatere de la lege. În 2015, membrul organizaţiei extremiste "ANTIFA", l-a lovit, înjurat şi l-a numit fascist pe un cetăţean german.

Iar în 2016, Grigorciuc a fost condamnat la trei ani și şase luni ce închisoare cu suspendare pentru dezordini în masă, inclusiv cu achitarea unei amenzi de opt mii de lei.


Lasă un comentariu