Grevă în penitenciarele din Franța. Gardienii francezi vor condiţii mai bune de muncă

Embed:

Gardieni din zeci de închisori din Franţa sunt în grevă, din cauza nemulţumirilor legate de condiţiile de muncă. Unii dintre ei nu s-au mai prezentat la serviciu în semn de protest.

Conflictul a fost declanşat după ce, în ultima săptămână, şase gardieni au fost atacaţi de deţinuţi. Grevişti au blocat timp de câteva ore intrarea în penitenciare, iar în unele locuri au dat foc la paleţi din lemn.

La o închisoare din sudul Parisului au protestat în jur de 50 de gardieni, iar în Marsilia în jur de 100 de paznici au fost în grevă.

"De ani de zile, autorităţile ne propun tot felul de proiecte. Noi nu vrem mici reforme, noi vrem un plan concret. Colegii noştri au o muncă foarte dificilă şi periculoasă, aţi văzut ce s-a întâmplat în ultima săptămână. Gardienii au fost bătuţi, au fost atacaţi cu cuţite, e inadmisibil", a spus reprezentant al Sindicatului "Forţa Muncitorilor", Thibault Capelle.

Ministrul Justiţiei de la Paris poartă negocieri cu greviştii care au respins propunerea de a suplimenta în următorii patru ani numărul angajaţilor din penitenciare cu 1100 de gardieni.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu