Grecia demolează mii de clădiri construite ilegal după cel mai mare incendiu de vegetaţie

Măsuri după cel mai mare incendiu de vegetaţie din istoria modernă a Greciei. Autorităţile au decis că vor demola mii de clădiri construite ilegal, scrie Digi24.ro.

Este vorba de 3.200 de construcţii care au fost ridicate fără aviz şi a căror demolare va începe imediat. Mai mult decât atât, oricine îşi face acum o casă fără autorizaţie va fi obligat să renunţe la un astfel de proiect.

Construcţiile ilegale sunt o practică des întâlnită în Grecia, iar autorităţile consideră că acesta este unul dintre motivele pentru care incendiile din regiunea Attica au făcut atât de multe victime.

Pentru că s-a construit haotic, fără a respecta regulile de siguranţă în caz de incendiu, oamenii au fost prinşi de foc pe străzi înguste sau echipele de salvare nu au putut ajunge la timp la ei.

Luna trecută, 91 de oameni au murit şi aproape 200 au fost răniţi după ce 3 incendii de vegetaţie au izbucnit simultan la periferia Atenei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu