GRAV ACCIDENT FEROVIAR în Germania. 50 de oameni răniţi după ce un tren de pasageri s-a ciocnit frontal cu unul marfar

Embed:
Accident feroviar în oraşul Dusseldorf din vestul Germaniei. Aproape 50 de oameni au fost răniţi după ce un tren de pasageri s-a ciocnit frontal cu unul marfar. Trei dintre victime sunt în stare gravă. În total, în garnitura de pasageri se aflau 155 de oameni. La faţa locului au intervenit de urgenţă zeci de salvatori.

"În urma accidentului, mai multe cabluri de electricitate s-au rupt. 20 de metri din partea din faţă a trenului de pasageri a fost distrusă. Câteva geamuri s-au spart, dar compartimentul în care se aflau oamenii a rămas intact", a declarat Lutz Meierherm, pompier.

Forţele de ordine germane susţin că accidentul putea fi şi mai grav dacă mecanicul trenului de pasageri nu ar fi frânat după ce a observat vagoanele de marfă de pe calea ferată. El nu a avut de suferit, dar se află în stare de şoc. Cauzele exacte urmează a fi stabilite. Garnitura de pasageri implicată în accident aparţine unei companii britanice. Cel mai grav accident de tren din istoria recentă a Germaniei s-a produs în 1998 în nordul țării. Atunci, în urma deraierii unui tren de mare viteză, 101 oameni au murit.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »