GRANT DIN PARTEA JAPONIEI: Două instituţii medicale din ţară vor fi dotate cu echipament performant, iar alte două şcoli vor fi reparate

Embed:
Guvernul Japoniei continuă să investească în sănătatea şi educaţia moldovenilor. Două instituţii medicale din ţară vor fi dotate cu echipament performant, iar alte două şcoli vor fi reparate datorită unui grant de peste 250 de mii de dolari, oferit de japonezi, în cadrul proiectului "Kusanone". Din banii donaţi, 83 de mii de dolari vor fi investiţi în Spitalul Raional din Făleşti . Acolo, va fi cumpărat un ecograf şi un endoscop modern.

"Aceste dispozitive sunt aşteptate de foarte mult timp în raion şi ca rezultat, evident că va spori cu mult calitatea actului medical şi într-un final satisfacţia pacienţilor", a spus Iurie Osoianu, director Spitalul Raional Făleşti.

Şi Centrul Prenatal al Spitalului Raional Edineţ va primi echipament medical în valoare de peste 60 de mii de dolari.

"Eu vreau să-mi exprim sincere mulţumiri Guvernului Japoniei pentru sprijinul pe care îl acordă. Eu cred cu tărie că relaţiile noastre de colaborare vor contribui semnificativ în continuare la atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus în comun", a spus Silvia Radu, Ministrul Sănătăţii Muncii şi Protecţiei Sociale.

Alte două proiecte vizează renovarea a două şcoli. Una dintre ele este Gimnaziul din satul Pelinia, raionul Drochia. Acoperişul instituţiei are peste 55 de ani şi nu a fost reparat capital niciodată.

"Din anul 1960 la acoperiş s-a intervenit doar de două ori şi atunci din cauza calamităţilor naturale. Este ardezie din anii trecuţi, iar pe unele foi de ardezie se vede inscripţia - fabricat în URSS. Mulţumim Ambasadei Japoniei", a spus Ion Băbălău, director Gimnaziul din satul Pelinia, raionul Drochia.

Şi cantina gimnaziului din satul Domulgeni, raionul Floreşti, va fi reparată. Acolo vor fi investiţi peste 48 de mii de euro. Ministrul Educaţiei, Monica Babuc, a menţionat faptul că, anterior, Guvernul Japoniei a implementat numeroase proiecte în domeniul culturii.

"Abia la sfârşit de noiembrie dumneavoastră aţi încununat opera de la Academia de Muzică Teatru şi Arte Plastice, la catedra de multimedia pe care aţi dotat-o cu echipament notoriu. Vă mulţumim din toată inima", a spus Monica Babuc, Ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova a declarat că îmbunătăţirea serviciilor medicale, dar şi a educaţiei este primordială pentru o societate dezvoltată.

"Noi considerăm că aceasta este pentru sporirea, îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor. Este foarte important. Iar noi dorim să continuăm acest gen de asistenţă", a declarat Masanobu Yoshii, Ambasador Japoniei în Republica Moldova.

Programul "Kusanone" a fost lansat în Moldova, în anul 2008. În tot acest timp, cu suportul Guvernului Japoniei în ţara noastră au fost implementate 51 de proiecte în domeniul sănătăţii şi educaţiei, în valoare de peste patru milioane de dolari.
Pe aceeaşi temă