Grafenul, MATERIALUL-MINUNE, poate fi produs în masă cu uşurinţă

Grafenul este un material deja binecunoscut, mulțumită unor proprietăți speciale ce îi dau o rezistență foarte mare și o versatilitate crescută, scrie playtech.ro.

Deși grafenul are o mulțime de proprietăți ce îl recomandă ca fiind un material-minune, acesta are și o mare problemă: nu poate fi produs în masă cu ușurință și cu costuri reduse.

Asta s-ar putea schimba totuși, mulțumită unei descoperiri a fizicienilor de la Kansas State University.

Aceștia au descoperit cum să producă grafen folosind hidrocarburi, oxigen și o bujie.

Metoda patentată deja implică introducerea de oxigen și acetilenă sau etilenă într-o cameră specială, bujia comandând o detonare ce produce grafen în cantități ridicate.

Chris Sorensen, liderul echipei de cercetare, spune că aceștia au fost norocoși, afirmând că descoperirea a fost una secundară a unui alt proiect la care aceștia lucrau, arată digitaltrends.com.

”Am observat ceea ce au reușit alții cu metode sintetice și suntem de părere că metoda noastră are o serie de avantaje, cel mai important fiind simplitatea.

Nu avem nevoie de un catalizator, nu sunt implicate tot felul de chimicale și pare să fie un proces scalabil”, arată profesorul Sorensen.

Așa cum știm deja, grafenul are o mulțime de aplicații extrem de interesante.

Una dintre acestea este folosirea acestui material pentru crearea unor baterii de telefon cu performanțe ridicate.

Acesta ar putea fi folosit și ca material pentru dispozitivele purtabile din viitor, dar poate avea și capacitatea de a detecta anumite tipuri de cancer în rândurile oamenilor.

Sunt o mulțime de laboratoare în întreaga lume ce lucrează cu grafen, iar descoperirile legate de acesta ar putea continua.

Sorensen spune că nu este un fizician în domeniul grafenului, ci în domeniul aerosolilor.

Cu toate acestea, remarcă faptul că s-a adaptat în ceea ce privește noul material și va continua să lucreze cu el, chiar dacă nu este aria sa principală de expertiză.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu