Grădiniţa din Israel, unde a fost omorâtă fetiţa unor moldoveni, şi-a schimbat denumirea şi activează în continuare (FOTO)

Grădiniţa, unde o dădacă de 23 de ani a omorât fetiţa de doar un an a unor moldoveni, şi-a schimbat denumirea şi activează în continuare. Despre acest lucru scrie presa din Israel

Instituţia, care este locul unei crime, trebuia să rămână închisă după incident. Însă, realitatea este alta: directoarea încercă să ascundă urmele tragediei, schimbând numele grădiniţei în Michey Mouse, astfel încât să-şi poată continua activitatea. 

CITEŞTE ŞI: MĂRTURIILE CUTREMURĂTOARE ale mamei fetiţei ucise de dădacă la o grădiniţă din Israel: Vreau să simtă ceea ce simt şi eu (VIDEO)

Acest fapt a scandalizat şi mai mult opinia publică, imaginile grădiniţei ajungând pe mai multe site-uri cunoscute din Israel. Oamenii se întreabă cum pot părinţii să-şi trimită acolo copii, ştiind ce s-a întâmplat trei săptămâni în urmă. 

CITEŞTE ŞI: DETALII în cazul fetiței care a fost omorâtă de dădacă în Israel. DECLARAȚII CUTREMURĂTOARE făcute de bunici (VIDEO)

După ce au fost făcute publice detalii din anchetă, care confirmă că dădaca este cea care a provocat moartea Yasminei, zeci de părinţi au decis să organizeze un protest de amploare duminică, în faţa birourilor guvernamentale din Tel Aviv. Aceştia solicită ca în toate grădiniţele să fie instalate camere de supraveghere, iar persoanele angajate să fie calificate şi monitorizate de autorităţi. 

CITEŞTE ŞI: Fetiţa unui cuplu de moldoveni stabilit în Israel a fost OMORÂTĂ de dădaca de la grădiniţă

Totodată, alţi zeci de oameni au venit cu flori şi jucării la grădiniţa în care a fost ucisă Yasmine Vintea. Aceştia şi-au exprimat susţinerea faţă de părinţii care şi-au pierdut primul şi singurul copil. 

 

PUBLIKA.MD aminteşte că tragedia a avut loc pe 16 mai. Ancheta a scos la iveală detalii îngrozitoare. Iniţial s-a crezut că bebeluşul, care avea un an şi două luni, a murit din cauze naturale.

După ce au verificat înregistrările camerelor de supraveghere, poliţiştii au rămas fără cuvinte. Aceştia au văzut cum suspecta a luat-o cu forţa pe fetiţă şi a aruncat-o pe o saltea ce se afla pe podea.

Ulterior, individa a acoperit-o cu o pătură şi s-a culcat peste ea. Mai mult decât atât, aceasta se uita liniştită în smartphone-ul său.

Suspecta este o cetăţeană ucraineană, în vârstă de 23 de ani, care are permis de şedere temporar în Israel. Femeia a fost arestată şi riscă ani grei de închisoare.

Totodată, au fost reţinuţi directoarea grădiniței și doi educatori, cetățeni ai Ucrainei și Rusiei care locuiau în Israel. Unul dintre educatori are calitatea de suspect.

 

Mama fetiţei, Dorina Vintea, spune că nu înţelege cum o femeie ar fi putut săvârşi o asemenea crimă. 

"Cel care a făcut asta cu fetiţa mea nu este om, este un monstru, un monstru adevărat. Vreau să-şi petreacă tot restul vieţii în închisoare şi să simtă ceea ce simt şi eu", a declarat mama fetiţei, Dorina Vintea, care a mai spus că suspecta principală este şi ea mamă a doi copii.

Două zile în urmă, Dorina şi soţul ei Vladimir s-au întors în Israel după ce şi-au înmormântat fiica în Moldova. Ea a declarat pentru o publicaţie din Israel, că nu a privit înregistrările de pe camerele de supraveghere ascunse. 

"Nu mai am nicio putere... Poate în viitor, dar nu acum", a declarat Dorina.

Mama îndurerată a declarat că vrea să participe la toate şedinţele de judecată din acest caz:

"Vreau să privesc în ochi acest monstru care a ridicat mâna asupra copilului." 

Dorina Vintea spune că fetiţa sa era un adevărat înger. Tot timpul zâmbea, era veselă şi începuse să meargă. 

"Nici până acum nu pot să cred că cruzimea cuiva ne-a despărţit de fiica noastră. Şi cel mai groaznic este că acest lucru se putea nu doar cu Yasmine, dar cu oricare alt copil!", a spus Dorina Vintea. 

VEZI ŞI: Fetiţa unui cuplu de moldoveni stabiliţi în Israel a fost OMORÂTĂ de dădaca de la grădiniţă

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu