GRĂDINIŢA 112, MAI SPAŢIOASĂ. Un bloc de pe teritoriul instituţiei va fi renovat

Începând cu luna septembrie, Grădiniţa - creşă nr. 112 din sectorul Botanica îşi va deschide uşile pentru mai mulţi copii. Un bloc de pe teritoriul instituţiei, care anterior a fost şcoală primară, va fi renovat.

Astfel, vor fi create încă şase grupe noi. Lucrările de reconstrucţie au început acum câteva zile. Primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu afirmă că extinderea acestei grădiniţe era una necesară întrucât, numărul cererilor venite de la părinţi este dublu faţă de numărul de locuri de care dispune instituţia. 

Blocul care urmează să fie renovat cap coadă este o construcţie de pe teroriul grădiniţei, lasată în paragină timp de zece ani.

Pe timpuri, aici era o şcoală primară. Şeful Direcţiei Educaţie, Tineret şi Sport al sectorului Botanica, Ion Musteaţă spune că lucrările de reconstrucţie au început acum câteva zile şi se vor încheia până la sfârşitul lunii august.

"Replanificarea unor încăperi, reconstrucţia unor pereţi. Practic, lucrările sunt toate de la zero adică tencuiala toată scoasă absolut şi începând cu pardoselile, tavanele, pereţii - tot renovat de la zero, chiar şi geamurile", a spus ION MUSTEAŢĂ, şef Direcţia educaţie, tineret şi sport sectorul Botanica.

Administraţia instituţiei preşcolare susţine că dacă acum capacitatea grădiniţei este de 460 de locuri, în septembrie vor putea primi 600 de copii.

"Au fost necesare. În primul rând era anti sanitarie şi dezastru. Deja acum avem solicitări pentru grupele de creşă pentru copii de 2017. Avem deja, stau în rând 80 de copii de creşă. Din 2016 avem tot solicitări mari, avem peste suta de copii care solicită instituţionalizarea", a spus TATIANA GURDIŞ, directorul grădiniţei-creşă nr.112.

Datorită renovării vor fi create şase grupe noi. Primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu spune că proiectul va soluţiona problema lipsei de locuri în grădiniţele din sector.

"Pe micro sectorul respectiv cererea pentru locuri de grădiniţă este de două ori mai mare decât capacitatea instituţiei. A fost o absolută prioritate pentru mine blocul respectiv să îl renovăm. Anul trecut am alocat bani pentru două grupe, am reparat acoperişul integral. Anul acesta am alocat cinci milioane, şase milioane 200 adiţional ca să deschidem tot blocul", a spus RUSLAN CODREANU, primarul interimar al Capitalei.

Banii vor fi folosiţi nu doar pentru lucrările de renovare ci şi pentru procurarea mobilierului necesar. Locuitorii sectorului Botanica spun că iniţiativa autorităţilor este binevenită.

"Este foarte bine. Copii sunt mulţi iar atunci când vine timpul copilul să îl dai la grădiniţă, întotdeuna îţi spun că nu sunt locuri."

"Ar fi necesar grupe creşă pentru că părinţii dacă o să fie grupe creşă, părinţii poate să iasă la lucru."

"Desigur că e benefic. Copilaşii trebuie să se ducă la instituţii. Cum mult e mai bine. Noi suntem pentru."

În acest an, Primăria vrea să redeschidă şapte grădiniţe noi,care vor putea găzdui 1600 de copii. Pentru aceste proiecte din bugetul municipal s-au alocat 51 de milioane de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu