Grădina zoologică din Germania, unde au ars zeci de animale, a fost redeschisă

Grădina zoologică din oraşul Krefeld, situat în vestul Germaniei, a fost redeschisă vineri, la două zile după ce un incendiu a mistuit renumita Casă a Maimuţelor Mari şi a provocat decesul a 30 de animale, printre care mai multe maimuţe, relatează agenţia DPA.

Vizitatorii s-au aşezat la coadă înainte de deschiderea grădinii zoologice, programată la ora locală 9:00 (8:00 GMT). Alte persoane au aprins lumânări pentru a-şi exprima tristeţea faţă de decesul maimuţelor, printre se numără cimpanzei, cinci urangutani şi două gorile vârstnice.

Spaţiul în care se aflau maimuţele a început să ardă miercuri, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, din cauza unui lampion chinezesc care a aterizat pe aceasta, scrie agerpres.ro.

O femeie în vârstă de 60 de ani şi cele două fiice ale sale s-au prezentat la poliţie şi au declarat că ar fi declanşat în mod neintenţionat acest incendiu. Ele au spus că au aprins cinci lampioane chinezeşti, iar unul dintre acestea - ''cu o probabilitate apropiată de certitudine'', potrivit poliţiei - a declanşat incendiul care a cuprins spaţiul maimuţelor.

Femeile sunt cercetate pentru incendiere prin neglijenţă şi, dacă vor fi găsite vinovate, riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare sau amendă.

Ele au declarat că au comandat lampioanele chinezeşti de pe internet, fără să ştie că acestea sunt ilegale în cea mai mare parte a Germaniei, notează DPA.

Reprezentaţii Krefeld Zoo au anunţat că au primit mii de donaţii şi ajutor din partea altor grădini zoologice de pe teritoriul Germaniei.

CITEȘTE ȘI: Tragedie la o grădină zoologică din Germania. Zeci de animale au murit într-un incendiu

loading...

Lasă un comentariu