Google vrea să ceară bani pentru aplicaţiile şi serviciile sale de la producătorii care vând smartphone-uri în Europa

Ca urmare a hotărârii Comisiei Europene care a pedepsit Google pentru încălcarea legislației antitrust, compania americană a luat o decizie care ar putea duce la scumpirea suplimentară a telefoanelor cu Android comercializate în Europa.

Google spune că, deși Android rămâne un sistem de operare deschis și gratuit, pentru telefoanele comercializate în Europa producătorii vor trebui să plătească dacă vor să includă serviciile și aplicațiile companiei, scrie profit.ro.

Aplicațiile Google și Chrome, care au fost subiectul amenzii de 5 miliarde de dolari primită de compania americană pentru includerea forțată a acestora în Android, vor fi licențiate separat de restul aplicațiilor și produselor Google.

Astfel, strict pentru Europa, producătorii vor putea opta pentru unul, ambele sau niciunul din următoarele pachete: Pachetul format din aplicațiile Google și Chrome, disponibil contracost; Pachetul format din licența de acces la magazinul de aplicații Google Play și restul aplicațiilor Google, disponibil, de asemenea, contracost.

Practic, producătorii vor avea trei opțiuni viabile: să includă toate produsele și serviciile Google, să aleagă doar pachetul care oferă acces la magazinul de aplicații și restul aplicațiilor Google sau să nu opteze pentru niciunul din cele două pachete. 

Plata pentru aplicațiile și serviciile Google se va reflecta în final în prețul de vânzare, telefoanele cu Android vândute în Europa urmând să fie mai scumpe decât în restul lumii.

Pe aceeaşi temă