Google monitorizează populaţiile de animale cu o reţea uriaşă de camere amplasate în sălbăticie

Gigantul american lansează un nou program de inteligenţă artificială care vine în ajutorul organizaţiilor de protecţie a animalelor.

Wildlife Insights este numele programului condus de Google, care foloseşte inteligenţa artificială şi Google Cloud şi implementat pentru ca organizaţiile de conservare a speciilor să poată observa mai mult de 4,5 milioane de animale aflate în sălbăticie fără a le invada habitatul. ”Cu aceste date, administratorii unor zone protejate sau ale unor programe antibraconaj pot verifica starea anumitor specii, iar guvernele pot realiza politici şi lua măsuri de conservare a animalelor aflate în pericol” scriu Tanya Birch, de la Google şi Jorge Ahumada, din partea Conservation International într-un comunicat care anunţă lansarea programului.

Wildife Insights foloseşte camere amplasate în sălbăticie, pe toate colţurile globului, pentru a monitoriza specii rare sau retrase, precum şi arealul în care se află. Utilizatori din lumea întreagă sunt invitaţi să adauge propriile lor imagini surprinse cu animale sălbatice, pentru a ajuta la creşterea bazei de date.

În proiect sunt implicate organizaţii precum World Wide Fund, Smithsonian’s National Zoo sau Wildlife Conservation Society. Datele culese pot fi văzute şi de public, locaţiile exacte fiind însă ascunse, pentru a proteja anumite specii.

Scopul final al proiectului este identificarea rapidă şi precisă a animalelor, tehnologia cu inteligenţă artificială a celor de la Google fiind capabilă să analizeze 3,6 milioane de fotografii pe oră şi să clasifice automat vietăţile surprinse, scrie adevarul.ro

loading...

Lasă un comentariu