Google Maps primeşte Live View. O nouă modalitate de a vedea indicaţii vizuale pe telefon

În modul tradiţional, setăm o adresă pe Google Maps şi apoi urmărim indicaţiile afişate pe ecran, depinzând de flerul fiecăruia dacă ajungem pe partea corect a străzii indicate, sau dacă nimerim măcar adresa aproximativă. De acum, vom putea privi prin ecranul telefonului ca printr-o fereastră virtuală, Google Maps suprapunând harta şi indicaţii vizuale peste imaginea live observată prin camera foto a telefonului.

Cu fiecare nouă funcţionalitate adăugată, Google Maps a devenit un asistent de călătorie tot mai versatil. Cea mai recentă, pe care Google o lansează astăzi, se numeşte Live View şi aduce indicaţii de orientare în mersul pe jos cu ajutorul realităţii augmentate.

Mersul pe jos este absolut necesar pentru a descoperi un oraş şi a te orienta. Noua funcţie Live View îţi arată în ce direcţie să mergi, cu ajutorul săgeţilor şi indicaţiilor suprapuse imaginilor din realitate, pe care le vezi prin camera foto a telefonului. Cum funcţionează: alegi destinaţia, selectezi ca mijloc de călătorie mersul pe jos, iar apoi apeşi pe butonul albastru „Porniţi RA”. Se va deschide camera telefonului, iar pe imaginile live vor fi suprapuse indicaţiile de navigaţie.

Oferită iniţial doar pentru utilizatorii de telefoane Google Pixel, funcţionalitatea Live View se va regăsi începând de săptămâna aceasta pe toate telefoanele Android sau iPhone care dispun de tehnologia AR. Vezi lista cu telefoane compatibile aici.

Live View este disponibil în majoritatea locurilor în care exită imagini Street View (inclusiv România). Cel mai recent instrument din kitul de călătorie sau vacanţă care se găseşte pe smartphone-uri Live View completează doar funcţionalitatea Google Maps, setul de facilităţi fiind e fapt mult mai larg:

Navigaţie şi tot ce ai nevoie de drum: Google Maps te ghidează în drumul spre destinaţie, iar dacă ai nevoie să te opreşti la un magazin sau benzinărie, poţi căuta un astfel de loc în drumul tău direct din modul de navigaţie al Google Maps. Aplicaţia va face un ocol către el iar apoi te va readuce pe traseu în cel mai scurt timp, scrie go4it.ro

Hărţile offline te pot feri de necaz: Pentru a evita probleme cauzate de lipsa internetului, înainte de a pleca la drum e recomandat să păstrezi harta în telefon. În Google Maps accesezi opţiunea „Hărţi offline”, selectezi zona care te interesează şi o descarci - doar zona de destinaţie sau chiar mai multe, care să cuprindă tot drumul până acolo. Astfel, chiar dacă nu ai internet, poţi folosi navigaţia şi găsi în Google Maps toate detaliile ca atunci când ai conexiune. Foarte utilă această funcţie în cazul campingului în zone sălbatice sau în ţări în care conexiunea de date este costisitoare.

Explorează zona: Poţi să descoperi în Google Maps locuri pe care să le vizitezi sau unde să mănânci, pe care le poţi salva ca puncte de interes şi organiza în liste (le şi poţi împărtăşi cu prietenii). Dacă este vorba despre locuri populare şi aglomerate, Google Maps oferă timpi estimaţi de aşteptare şi gradul de aglomeraţie pe ore şi zile, astfel încât poţi alege sa mergi într-un moment în care este mai liber.

Adu-ţi aminte unde ai parcat: Pe Google Maps poţi să-ţi salvezi locul în care ai parcat maşina. Opţiune utilă mai ales într-un oraş pe care nu-l cunoşti. 

Traducere din camera telefonului: Funcţia Instant Camera Translation din aplicaţia Google Translate îţi permite să îndrepţi telefonul către textul dorit, iar pe ecranul vei vedea textul în română, în loculul textului original. Utilă în traducerea de semne pe stradă, meniuri în restaurante, etichete de produse. Serviciul oferă traducere în română din peste 80 de limbi. Alături de această funcţie, Google Translate vine şi cu traducere vocală, conversaţională sau traducere din poze.

 

Lasă un comentariu