Google lucrează la o consolă de jocuri video și ar putea lansa un serviciu de gaming

Google lucrează la o consolă de jocuri video și un serviciu de gaming numit "Yeti", care va funcționa prin streaming online, într-un mod similar abonamentelor oferite de Sony prin Play Station Now și Nvidia prin GeForce Now, scrie The Information, citează libertatea.ro.

Aceasta ar fi o nouă intrare a Google în domeniul hardware, după ce a început să producă smartphone-uri, dar și boxe inteligente și chiar și routere wireless.

Google l-a angajat luna trecută pe Phil Harrison, un veteran al industriei de jocuri care anterior a lucrat la Sony și Microsoft. Proiectul serviciului de gaming este condus de către Mario Queiroz și Majd Bakar, vicepreședinți Google.

Serviciul de jocuri al gigantului a trecut deja prin câteva ”încarnări”, inclusiv o variantă care era compatibilă cu dispozitivele Chromecast.

"Yeti" va funcționa ca un serviciu de streaming de jocuri. Mai exact, gamerii nu au nevoie de plăci grafice puternice, ci doar de o conexiune foarte bună la internet. Și asta pentru că jocurile vor rula de fapt pe ferme masive de calculatoare deținute de către Google, care apoi transmit semnalul către dispozitivele utilizatorilor.

Acum, Google este în discuții cu producători de jocuri de top, mai scrie The Informațion, care notează că industria jocurilor a atins 109 miliarde de dolari anul trecut.

Sony, Microsoft, Nintendo, regii consolelor

În acest moment, segmentul consolelor de jocuri destinate gamerilor înrăiți este dominat de către Sony Play Station 4 și Microsoft Xbox One, în vreme ce pasionații de jocurile casual se orientează către Nintendo Switch.

Consolele Play Station reprezintă principala sursă de profit a Sony, în vreme ce Nintendo nu se ține cu producția pentru ce cerere mare are pentru Switch.

Pe lângă acestea, există însă și alternative, precum Nvidia Shield – care folosește Android TV sau dispozitivul de streaming Apple TV, care permite folosirea de jocuri simple.

Android TV, cel mai probabil destinatar

De altfel, sistemul de operare Android TV este produs tot de către Google, iar acesta este cel mai probabil destinatar pentru serviciul de streaming de jocuri.

Astfel, orice televizor sau mediabox cu Android TV ar putea rula cele mai noi jocuri video, fără ca proprietarul să aibă nevoie de o consolă puternică.

Va trebui, însă, să plătească un abonament lunar către Google.

De asemenea, și Chromebook-urile, adică laptop-urile cu Chrome OS, ar putea beneficia de noul serviciu de streaming de jocuri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu