Google face noi achiziţii. Gigantul american va produce roboţi

Gigantul american din domeniul IT Google a cumpărat compania producătoare de roboţi Boston Dynamics, printre clienţii căreia se numără şi armata americană. Tranzacţia a fost dezvăluită de o sursă apropiată acestui dosar, fără a divulga modalităţile financiare ale tranzacţiei, transmite economica.net citând AFP.

Boston Dynamics a fost creată în 1992, la început sub egida Massachusetts Institute of Technology.

Potrivit sursei, societatea realizează în prezent sisteme de simulare folosite, între altele, de forţele armate, precum şi o serie de roboţi capabili să se deplaseze pe terenuri dificile sau în spaţii înguste, să escaladeze suprafeţe verticale sau care sunt destinaţi testării de echipamente.

Mai multe media americane subliniază că aceasta este cea de-a opta achiziţie făcută de Google în acest an în domeniul robotic. Pe lângă obiectul său principal de activitate, respectiv căutarea şi publicitatea pe internet, Google îşi multiplică activităţile anexe, interesându-se de vehiculele fără şofer sau de ochelari inteligenţi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu