Google: Care a fost cel mai căutat cuvânt pe internet din 2018

Este final de an și, deci, timpul retrospectivelor. Asta au făcut și cei de la Google, care s-au uitat la final de an peste căutările utilizatorilor din acest an. Iar concluziile analizei i-au luat prin surprindere.

Potrivit CEO-ului Google, Sundar Pichai, foarte multe dintre căutările din 2018 - vorbim aici de cele făcute în limba engleză - au inclus cuvântul „good” (n.r. „bine” sau „bun”). A fost un an polarizat, plin de vești negative din toată lumea, a explicat Pinchai într-o postare pe Twitter.

„Într-un an cu suișuri și coborâșuri, lumea a căutat „binele” mai mult ca niciodată până acum. Acest video este dedicat tuturor momentelor bune din 2018 și tuturor oamenilor care le-au căutat”, a scris Sundar Pichai pe Twitter.

Mesajul este însoțit de un video care celebrează, pe scurt, aceste momente. Concluzia este că umanitatea are nevoie mai mult ca niciodată de bine, de puțină inspirație și optimism.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu