Godea, nemulţumit de activitatea Parlamentului, Guvernului şi Administraţiei Publice Locale

Embed:

Deputaţii nu se vor întâlni în Parlament în săptămâna de după Paşte. Asta deoarece aleşii poporului au decis că pe 19 şi 20 aprilie, vor lucra în teritoriu. Deputatul neafiliat Mihai Godea îşi ia peste picior colegii din Legislativ şi spune că situaţia din ţară se datorează anume „hărniciei” guvernanţilor.

Mihai Godea se arată sceptic cu privire la faptul că deputaţii vor merge, săptămâna viitoare, în teritoriu şi vor avea întrevederi cu cetăţenii.

"Nu cred că parlamentarii se vor întâlni cu alegătorii și cetățenii, în audiențe oficiale. Se vor întâlni într-un mediu informal", a spus acesta.

Mai mult, Godea susţine că la fel de “harnici” ca şi deputaţii sunt şi miniştrii, dar şi aleşii locali. Iar acest lucru se răsfrânge negative asupra societăţii în întregime.

Deputaţii sunt foarte împovăraţi, deşi împovărarea nu are grad de comparaţie. Mi se pare că aşa cum se lucrează la Parlament, se lucrează şi la Guvern, şi la nivel local, şi suntem în situaţia în care suntem ca ţară, ca societate”, a precizat parlamentarul.

Parlamentul îşi va relua activitatea pe 26 aprilie, când va fi audiat raportul anual al Guvernului.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu