Godea: Curtea Constituţională a luat o decizie istorică, prin care a evitat un dezmăţ în practica electorală

Embed:

Deputatul neafiliat Mihai Godea, care a sesizat Curtea Constituţională, a apreciat decizia de azi a magistraţilor drept una istorică. El a menţionat că astfel, a fost evitat un dezmăţ în practica electorală. CC a decis, astăzi, că alegerile din 16 decembrie au fost neconstituţionale.

"Mă bucur că CC a dat câştig de cauză acestei sesizări. Republica Moldova poate intra în normalitate, deputaţii nu mai au nicio justificare şi trebuie să iniţieze, din acest moment, o discuţie largă, cu includerea reprezentanţilor mass media, pentru a oferi societăţii o soluţie rezonabilă pentru alegerea şefului statului", a declarat Godea.

Deputatul a subliniat că "prin această hotărâre istorică s-a evitat un dezmăţ în practica electorală". "Să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă cetăţenii de rând ar fi urmat exemplul deputaţilor", a precizat acesta.

Totodată, Godea este de părere că actualul Parlament s-a epuizat şi nu mai are dreptul moral de a activa în continuare. "Acest Parlament s-a epuizat din toate punctele de vedere. Da formal, potrivit Constituţiei, poate să activeze, să aleagă preşedintele, dar nu ştiu dacă din punct de vedere moral are dreptul să meargă mai departe", a conchis deputatul.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu