Giovanni a devenit antrenorul formaţiei Guangzhou R&F

Embed:

Giovanni van Bronckhorst, fostul antrenor al lui Feyenoord Rotterdam, îşi începe aventura în China. Tehnicianul de 44 de ani a preluat gruparea Guangzhou R&F.

Van Bronckhorst l-a înlocuit pe Dragan Stojkovic, care a pregătit echipa din august 2015.  În sezonul 2019, Guangzhou R&F s-a clasat pe locul 12 din totalul de 16 formaţii.

Cu Feyenoord Rotterdam, la care Van Bronckhorst şi-a lansat cariera de antrenor, batavul a cucerit o dată titlul în Eredivisie, de două ori Cupa şi o dată Supercupa Olandei.

Van Bronckhorst a avut o carieră de jucător ilustră. El a evoluat la Feyenoord, Glasgow Rangers, Arsenal Londra şi FC Barcelona, devenind campion al Scoţiei, Angliei şi Spaniei, iar în 2006 a cucerit trofeul Ligii Campionilor cu formaţia "blau-grana". 

În tricoul echipei naţionale, Van Bronckhorst a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale Cupei Mondiale din 2010, în semifinala cu Uruguay.

Batavii au ajuns în finala ediţiei turneului din acel an, fiind învinşi de Spania cu 0-1.

loading...

Lasă un comentariu