Gianni Infantino, în cadrul Galei FIFA: Rasismul nu mai este acceptabil

Rasismul pe stadioane "nu mai este acceptabil", a afirmat preşedintele Federaţiei internaţionale de fotbal, Gianni Infantino, cu ocazia galei de acordare a trofeelor The Best FIFA, desfăşurată luni seara la Teatrul Scala din Milano, scrie agerpres.ro.

"Vreau să spun asta în Italia, în ţara mea. Chiar şi ieri am asistat, în campionatul Italiei, la un episod de rasism. Nu mai este acceptabil", a declarat Infantino.

Meciul dintre echipele Atalanta Bergamo şi Fiorentina, contând pentru etapa a 4-a din Serie A, a fost întrerupt timp de câteva minute, duminică, în urma scandărilor rasiste care l-au vizat pe Dalbert, fundaşul lateral brazilian al clubului din Florenţa.

Fostul jucător al lui Nice s-a plâns arbitrului meciului, care a oprit jocul şi a cerut difuzarea unui mesaj de către speaker-ul stadionului. Mesajul respectiv a fost primit însă cu fluierături.

"Trebuie să spunem NU rasismului, sub toate formele, în fotbal şi în societate. Însă trebuie, de asemenea, să-l combatem, să-l eliminăm din fotbal şi din societate, o dată pentru totdeauna, în Italia şi alte părţi", a adăugat conducătorul FIFA.

Încă de duminică, Infantino a avut cuvinte dure faţă de situaţia de pe stadioanele din Italia, estimând că situaţia este "gravă" şi "nu s-a îmbunătăţit".

"Rasismul se combate prin educaţie, condamnându-l şi discutând. Nu putem accepta rasismul în societate şi în fotbal", a declarat responsabilul FIFA, invitat la postul italian Rai 2.

De la începutul sezonului, belgianul Romelu Lukaku (Inter Milano) şi ivorianul Franck Kessie (AC Milan) au fost vizaţi de strigăte de maimuţă, fără să fie dictată nicio sancţiune.

În sezonul trecut din Serie A, Blaise Matuidi, Kalidou Koulibaly şi Moise Kean au fost victimele acestui fenomen, recurent de ani de zile în Italia.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu