GHINION! Peste jumătate de milion de lei, mistuiţi de flăcări în Pădurea Domnească (VIDEO)

Embed:

Una dintre casele de vacanță din pensiunea "La Fontal", inaugurată anul trecut în rezervația Pădurea Domnească, a fost mistuită de flăcări. Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit de la soba defectă. Deoarece obiectivul turistic nu a fost asigurat, nu se ştie deocamdată cine va compensa pagubele.

Casa de vacanţă cu o suprafaţă totală de 41 de metri pătraţi a ars aproape în întregime în doar 25 de minute. În momentul izbucnirii flăcărilor, la faţa locului se afla doar paznicul care a încercat să stingă focul, dar fără succes.

Unul dintre imobilele pensiunii a fost mistuit de flăcări în proporţie de 70 la sută. Potrivit serviciului Situaţii Excepţionale, căsuţa nu mai poate fi reparată. Lucrările de amenajare a ei de acum un an au costat peste 500.000 de lei.

Pompierii au avut nevoie de peste două ore pentru a stinge incendiul.

"După examinarea sobei şi a hornului de fum a fost stabilit că sunt defecte în construcţia sobei. Se vede că la ieşirea afară din acoperiş sunt fisuri", a explicat un pompier.

Responsabilii din cadrul Consiliului Raional Glodeni, în a cărui proprietate se află pensiunea, spun că acest caz va fi investigat de o comisie specială.

"Eram în procedura de perfectare a actelor şi clar că nu am reuşit să asigurăm acest obiectiv. Cine va compensa pierderile? - În cazul dat, îmi este greu să fac unele constatări, sau să ofer explicaţii", a declarat vicepreședintele raionului Glodeni, Ion Maican.

Directorul Rezervaţiei "Pădurea Domnească" a refuzat să facă declaraţii până la elucidarea circumstanţelor în care s-a produs incendiul.

Pensiunea face parte din proiectul "Amenajarea traseului ecoturistic Pădurea Domnească", realizat de către Agenţia de Dezvoltare Regională Nord. Costul lucrărilor de construcție a fost de aproximativ cinci milioane de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu