GHINION pentru doi moldoveni care au vrut să traverseze frontiera moldo-ucraineană. MOTIVUL pentru care au făcut cale întoarsă

Doi moldoveni, originari din Cahul și Chișinău, au vrut să traverseze frontiera moldo-ucraineană cu automobile pentru care avea certificate de înmatriculare false. Ghinion, însă, aceştia au fost deconspiraţi de poliţiştii de frontieră din punctul de trecere Palanca.

Cei doi conaționali, cu vârstele de 28 și respectiv 35 ani, s-au prezentat pe sensul de ieșire din ţară. Unul dintre ei se afla la volanul unui Mercedes 305G, iar celălalt conducea un BMW 325, ambele automobile fiind înmatriculate în Marea Britanie. 

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au depistat semne incontestabile de falsificare pe ambele certificate de înmatriculare ale mijloacelor de transport, falsul fiind confirmat și după cercetarea cu ajutorul tehnicii din dotare. 

Conducătorii auto nu au vrut să ofere declarații despre cele depistate și nici nu au colaborat cu angajații Poliției de Frontieră pentru elucidarea circumstanțelor. 

Ca rezultat au fost întocmite procese verbale de ridicare a certificatelor de înmatriculare și trasmise către expertiză, iar vehiculele au fost reținute până la finalizarea cercetărilor pe teritoriul punctului de trecere Palanca. Astfel, şoferii nu au avut posibilitatea să-și continue călătoria și au făcut cale întoarsă.

Bărbații riscă o amendă de până la 650 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau până la 2 ani de închisoare.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu