Ghimpu contraatacă: Nu eu am interese la AIR Moldova. Ioniţă promovează o companie privată

Embed:

Cartea aviatică în confruntarea dintre Mihai Ghimpu şi Veaceslav Ioniţă a fost jucată şi de către preşedintele liberalilor. Mihai Ghimpu i-a incriminat deputatului PLDM că ar promova, abuzând de funcţie, interesele unei companii aeriene private. Noile acuzaţii au fost lansate aseară, la Fabrika.

"Dau citire avizului domnului Ioniţă către ministrul Transportului, ca să vedem cine are interes şi cine nu. În trei zile să deschideţi ruta Chişinău charter la Antalya", a explicat liderul PL.

Preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe a Parlamentului a preferat să contraatace, în loc să ofere explicaţii.

"În calitate de preşedinte de comisie trimit scrisori către diverse ministere, instituţii. Şi este interesul tuturor să vedem cine a stat în spate. Vă aduceţi aminte când m-aţi rugat după discuţiile cu Şalaru, nu vă aduceţi aminte cine m-a sunat peste 3 minute ?", i-a răspuns Ioniţă lui Ghimpu.

"Tu încă vrei mai departe, nu îţi ajunge. Nu te-am şantajat, am spus, ?", i-a replicat liderul  liberalilor.

Amintim că miercuri, tot la Fabrika, Veaceslav Ioniţă l-a acuzat pe Mihai Ghimpu de şantaj şi intimidare după ce ar fi descoperit mai multe nereguli la compania AIR Moldova. De această dată, Ioniţă a promis că va face mai multe dezvăluiri despre afaceri aviatice, numai că la toamnă.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu