Ghimpu: Nu mai vreau nicio funcţie

Ba vrea funcţii, ba nu vrea nimic. Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, declară că nu mai vrea nici o funcţie. Mai mult, funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, spune preşedintele PL, nu şi-a dorit-o niciodată. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune.

"Nu am vrut niciodată funcţia de speaker, am zis că ar fi bine să avem funcţia de prim- vicepreşedinte al Parlamentului. Eu nu mai vreau funcţii. Important să existe Alianţa de guvernare şi să mergem înainte pentru a duce la bun sfârşit obiectivele propuse. Pentru PL sunt importante acordurile AIE, Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, Acordul privind Zona de liber schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre ţara noastră şi Uniunea Europeană, liberalizarea regimului de vize pentru spaţiul comunitar european şi implementarea pachetelor energetice. După care pot să mă duc la pescuit. Dar o să mă duc sau nu o să mai vedem", a precizat Ghimpu.

Potrivit Acordului Alian'ei pentru Integrare Europeană, Mihai Ghimpu urma să ocupe funcţia de preşedinte al Parlamentului, Vlad Filat - ce a de prim-ministru, iar Marian Lupu - de preşedinte al ţării. După ce Nicolae Timofti a fost ales în funcţia de şef al statului, Mihai Ghimpu a rămas fără niciun post. 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu