Gheorghe Petic, fostul polițist de frontieră ACUZAT DE VIOL, a primit încă 20 de zile de arest

Embed:

Gheorghe Petic, fostul polițist de frontieră acuzat de viol, a primit încă 20 de zile de arest. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei din Bălți, după o şedinţă care a durat, în total,12 ore.

Gheorghe Petic este acuzat că ar fi violat o femeie de 31 de ani în apartamentul acesteia. Victima susţine că ar fi fost şi agresată fizic de suspect. Gheorghe Petic respinge toate acuzațiile.

"Nu recunosc absolut nicio învinuire. Sunt un om cinstit, sunt un om onest, nu am încălcat legislația niciodată", a menţionat Gheorghe Petic, bănuit.

Procurorii declară, însă, că dețin suficiente probe care demonstrează vina lui Petic.

"Consider că privarea lui de libertate în continuare este necesară, justificată și întemeiată conform demersului. Ce ține de mersul anchetei e prematur să mă expun", a declarat Irina Guţu, procuror.

Avocații fostului poliţist vor ataca decizia Judecătoriei Bălți.

"O să contestăm în primul rând încheierea instanței și mandatului de arest la Curtea de Apel Bălți și după decizia Curții de Apel vom apela către organele internaționale", a specificat Angela Istrate, avocat.

Gheorghe Petic a fost arestat în data de 15 octombrie și plasat în Penitenciarul numărul 11 din Bălți, fiind suspectat de viol. Probele acumulate de specialiştii Centrului de Expertiză Judiciară și Criminalistică confirmă că agresorul a fost în casa victimei.

Există imagini de la o cameră de supraveghere în care Gheorghe Petic este surprins cum intră în blocul în care locuiește femeia de 31 de ani la ora în care ar fi avut loc violul. Poliția a făcut publică și înregistrarea audio a discuţiei victimei cu operatorul 112.

Probe biologice prelevate de pe hainele bărbatului au ADN identic cu cel al victimei agresiunii sexuale. Dacă va fi găsit vinovat, Gheorghe Petic ar putea sta următorii cinci ani după gratii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu