Gestul șocant a lui Oscar Pistorius în sala de judecată, înaintea sentinței

Oscar Pistorius a renunțat la protezele pe care le folosește și a mers câțiva pași prin sala de judecată pentru a arăta instanței că este un om vulnerabil și că are dreptul la o sentință mai blândă.

Oscar Pistorius, atletul condamnat pentru uciderea prietenei sale, Reeva Steenkamp, așteaptă o sentință finală în procesul care a ținut întrega lume cu sufletul la gură.

Avocatul apărării, Barry Roux, i-a cerut lui Pistorius să își scoată protezele, iar acesta a șchiopătat în fața judecătorului.

Kim Martin, o verișoară a Reevei Steenkamp, ucisă cu patru focuri de armă de Oscar Pistorius în 2013, a declarat, miercuri, în mărturia depusă în fața tribunalului din Pretoria, că atletul paralimpic nu a spus adevărul în cursul procesului său, informează AFP, citată de Agerpres.

"Tot ce ne-am dorit mereu a fost adevărul. Doar adevărul. Dar noi nu l-am avut, Oscar a schimbat versiunea de atâtea ori", a declarat Kim Martin, ultimul martor chemat în această afacere.

"Eu nu am sentimentul de a fi primit scuze din partea sa. Nu am sentimentul că adevărul a ieșit la iveală", a adăugat ea, în fața unui Oscar Pistorius foarte emoționat, pe banca acuzaților.

Kim Martin a încheiat audierile pentru a fixa pedeapsa lui Oscar Pistorius, un soi de mini-proces în care cele două părți prezintă martori și își susțin argumentele.

Barry Roux, avocatul campionului, și-a început apoi pledoaria pentru a încerca să obțină o pedeapsă mai ușoară pentru clientul său.

El a fost urmat de procurorul Gerrie Nel, care dorește o aplicare mai strictă a codului penal, adică cel puțin 15 ani pentru crimă.

În primă instanță, Pistorius a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru "omucidere involuntară".

Parchetul a făcut apel și a obținut condamnarea pentru crimă.

Verdictul ar putea fi cunoscut vineri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu