GEST IEŞIT DIN COMUN. O profesoară de chimie, TUNDE CU FORŢA mai mulţi elevi (VIDEO)

O profesoară de chimie din California a fost dată afară și este cercetată la mai multe capete de acuzare, după ce un clip în care femeia tundea cu forța un elev, în timp ce cânta imnul Americii, a devenit viral pe rețelele de socializare, scrie DIGI24.RO.

Clipul filmat în sala de clasă a fost postat inițial pe Reddit. În imagini, profesoara cheamă un elev în fața clasei, îl obligă să se așeze pe un scaun, apoi începe să îi taie părul, în timp ce cântă o versiune greșită a imnului Americii.

După ce îl tunde cu forța pe copil, profesoara cere să vină în față un alt elev, amenințând că dacă nimeni nu se oferă, va alege ea pe cineva. Ea se plimbă apoi cântând prin clasă, cu foarfecele în mână, și încearcă să taie părul unei eleve, însă aceasta ripostează și îi spune să înceteze, apoi fuge din sala de clasă, împreună cu colegii săi.

"Nu îi venea să creadă că se întâmplă așa ceva. Nu a știut ce să facă, efectiv. Era complet îngrozit", a declarat avocatul primului elev tuns cu forța de profesoară.

Un elev a povestit presei că profesoara de chimie a venit la prima oră cu foarfecele și i-a anunțat pe copii că este ziua de tunsori. Elevii spun că profesoara nu este la prima abatere și s-a mai comportat ciudat și în trecut.

Profesoara a fost eliberată vineri seara din arest, după ce a plătit o cauțiune de 100.000 de dolari. Ea nu are voie acum să se apropie la mai puțin de 90 de metri de liceu.

Soțul profesoarei a sărit în apărarea ei și a declarat că acesteia nu îi stă în fire să facă astfel de gesturi: "Nu e deloc genul ei, ea nu este așa. Nu știu ce s-a întâmplat cu ea în ziua respectivă. Nu am nici cea mai mică idee de ce a făcut asta".

Lasă un comentariu