GEST EXTREM! Un bărbat supărat că l-a părăsit iubita ŞI-A DAT FOC în faţa poliţiştilor

Un bărbat în vârstă de 34 de ani din Mioveni, judeţul Argeş, România, a ajuns la Spitalul Judeţean Argeş, cu arsuri de gradele 1 şi 2 pe corp şi faţă, după ce şi-a dat foc în faţa poliţistilor pe care îi chemase.

Bărbatul era supărat deoarece l-a părăsit iubita.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul a mers, miercuri, la Poliţie să sesizeze faptul că a fost părăsit de iubită, scrie mediafax.ro.

Joi, femeia l-a reclamat la Poliţie pentru agresiuni, iar în timp ce ea se afla la audieri, bărbatul a sunat la 112. Poliţiştii au mers la locuinţa acestuia din Mioveni şi bărbatul le-a cerut să îi aducă iubita înapoi.

Apoi, potrivit poliţiştilor, bărbatul a luat o sticlă şi a turnat o substanţă inflamabilă pe haine, după care şi-a dat foc.

Poliţiştii au reuşit să stingă flăcările cu propriile lor haine, apoi au cerut ajutorul medicilor.

"La faţa locului a ajuns iniţial un echipaj SMURD şi o autospecială cu apă şi spumă. Colegii mei au acordat îngrijiri medicale bărbatului care prezenta arsuri de gradele 1 şi 2 pe abdomen, membrele superioare şi faţă, fiindu-i afectate şi căile respiratorii. În sprijin a fost trimis şi un echipaj de terapie intensivă mobilă, care l-a transportat pe bărbat la Spitalul Judeţean Argeş", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Daniel Bădiţeanu.

Potrivit medicului Marius Pascu de la Spitalul Judeţean Argeş, bărbatul va fi transferat cu un elicopter SMURD la un spital din Bucureşti.

"Pacientul prezintă arsuri pe 20-25 la sută din suprafaţa corporală, incluzând şi arsuri de căi aeriene. Ne ocupăm de stabilizarea lui şi de tratamentul primar al arsurilor. Am obţinut aviz de transfer la Bucureşti. Încercăm transferul pe cale aeriană. Pacientul nu e conştient. A trebuit să fie intubat pentru protejarea căilor respiratorii", a declarat Marius Pascu, medic în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Argeş.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu