Germania: Unul din patru locuitori provine din imigraţie, un nou record

Numărul locuitorilor Germaniei cu origini străine a atins un nou record în 2018, potrivit rezultatelor unui microrecensământ, publicate miercuri de Biroul Federal de Statistică, scrie agerpres.ro.

Ancheta demografică a arătat că unul din patru locuitori ai Germaniei, adică 20,8 milioane de persoane, provine din imigraţie. Cifra indică o creştere cu 2,5% faţă de anul anterior.

Această categorie de populaţie se referă la cetăţeni străini şi germani care nu au dobândit cetăţenia germană prin naştere, precum şi la cei care au cel puţin un părinte care nu s-a născut cu cetăţenia germană.

Potrivit Biroului Federal de Statistică, 13,5 milioane dintre cei cu origini străine nu s-au născut în Germania, ci au imigrat.

Aproape jumătate dintre respondenţi au declarat că au venit în Germania din motive profesionale, iar în jur de 20% au citat motive profesionale. Totodată, 15% au avut drept scop principal să solicite azil în această ţară.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu