Germania: Unul din cei doi piloţi ai avioanelor Eurofighter prăbuşite a decedat

Unul din cei doi piloţi ai avioanelor militare de tip Eurofighter implicate luni într-o coliziune aeriană deasupra landului Mecklenburg - Pomerania Inferioară a decedat, au confirmat forţele aeriene germane, scrie agerpres.ro.

Celălalt pilot, care s-a paraşutat în siguranţă, a fost găsit în viaţă între crengile unui copac şi primeşte îngrijiri medicale, a indicat aceeaşi sursă.

Forţele aeriene germane confirmaseră anterior că două avioane Eurofighter s-au prăbuşit în nord-estul ţării, după ce s-au ciocnit în aer.

Cele două aparate de zbor, fără arme la bord, au intrat accidental în coliziune în timp ce luau parte la o manevră de luptă aeriană deasupra regiunii lacurilor din Mecklenburg, a precizat Bundeswehr-ul.

Lasă un comentariu