Germania s-a impus cu 4-1 în faţa Mexicului la Cupa Confederaţiilor

Embed:

Naţionala de fotbal a Germaniei s-a calificat la pas în finala Cupei Confederaţiilor. Nemţii au spulberat în semifinale reprezentativa Mexicului cu scorul net de 4-1. Campioana mondială în exerciţiu și echipa cu cel mai tânăr lot de la turneu a rezolvat meciul în primele 8 minute, când Leon Goretzka a înscris de două ori.

Timo Werner a înscris al treilea gol al nemților la începutul reprizei secunde, iar acalmia ce a survenit a fost tulburată abia în ultimele minute. Atacantul mexican Marco Fabian a marcat cu un șut de la aproape 30 de metri.

Elevii lui Joachim Low au replicat însă imediat și au marcat în primul minutul de prelungiri prin Amin Younes.

Finala în care se vor afla din nou față în față Germania şi Chile va avea loc duminică, la Sankt Petersburg, în meciul din grupă cele două terminând la egalitate 1:1.

Finala mică va opune Mexicul şi Portugalia se va disputa în aceeaşi zi, la Moscova.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu