Germania, Franţa, Rusia şi Ucraina încearcă să accelereze eforturile de pace în estul Ucrainei

Germania, Franţa, Rusia şi Ucraina vor căuta modalităţi de a accelera punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk privind reglementarea conflictului din estul ucrainean, a declarat joi purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, scrie agerpres.ro.

Cele patru ţări, care cooperează în cadrul aşa-zisului "Format Normandia" pentru a încerca să pună capăt acestei crize, au salutat totodată acordul părţilor aflate în conflict de a consolida armistiţiul pentru perioada Paştelui, încheiat la 23 martie şi care va intra în vigoare la 30 martie, a adăugat Seibert.

Şefii de stat şi de guvern din cele patru ţări "îşi reafirmă angajamentul faţă de aplicarea acordurilor de la Minsk în toate dimensiunile lor (de securitate, politică, umanitară şi economică) şi vor căuta lunile următoare posibile soluţii pentru accelerarea implementării acestora", se subliniază într-un comunicat al preşedinţiei franceze, citat de AFP.

Acordurile de pace de la Minsk, semnate în februarie 2015, prevăd acordarea unei autonomii sporite teritoriilor separatiste din estul Ucrainei pentru a permite revenirea lor sub controlul Kievului. Conflictul armat care opune armata ucraineană separatiştilor proruşi din estul ţării s-a soldat de la declanşarea sa, în 2014, cu peste 10.000 de morţi.

Luarea de poziţie anunţată joi survine într-un moment de tensionare a relaţiilor dintre Rusia şi statele occidentale, ca urmare între altele a conflictului din Siria şi a otrăvirii unui fost agent dublu rus în Marea Britanie, incident care a generat expulzarea de diplomaţi ruşi din numeroase ţări europene şi din SUA.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu