Gata cu agenda elevului. Copiii dintr-un liceu din Capitală îşi vor putea monitoriza reuşitele online

Embed:

Gata cu agenda elevului şi carnetele pentru note pe suport de hârtie. Din acest an, studenţii de la UTM, dar şi elevii unui liceu din Capitală îşi vor putea monitoriza reuşitele online. Astfel, în baza unei parole personalizate, atât elevii, cât şi părinţii acestora vor putea accesa, non stop, baza de date unde vor fi păstrate notele.  

După ce anul trecut au utilizat, în regim de testare, platforma online, administraţia liceului Mircea Eliade din Capitală a decis să o pună în aplicare. Astfel, anul acesta s-au dezis în totalitate de utilizarea agendei elevului, dar şi a registrelor. Totul se face online.

"În calitate de pedagog pot să transfer notele copilului în orice moment al zile din cele 24 de ore, dacă nu am reuşit la liceu. Este o platformă în care se face notarea copiilor, se pot scrie temele predate în clasă, temele copiilor pentru acasă."

Pentru a-şi vedea notele, elevii trebuie să acceseze platforma studii.md, unde în baza unui cont se pot loga pe profilul personal. Chiar dacă şi părinţii pot avea acces la acest registru, copii afirmă că asta este doar un avantaj.

"Este o platformă foarte bună pentru că părinţii noştri se pot uita la toate notele noastre şi pot vedea dacă avem dificultăţi la un anumit obiect şi ne pot ajuta în acest caz, pentru că uneori copii se tem să le spună părinţilor şi platforma asta oferă transparenţă în domeniul acesta."

"Părinţii pot vedea constant notele noastre şi după cum ştiţi, sunt unii copii care nu arată notele, dar eu cred că este mai bine când părinţii văd şi pot corecta, ca să nu fie mai multe note rele, această greşeală."

Fără carnete de note sunt din acest an şi studenţii Universităţii Tehnice din Moldova. Toată informaţia despre studenţii UTM este păstrată pe o platformă concepută chiar de administraţia universităţii.

Pentru studenții care nu au acces la internet, în toate blocurile de studii vor fi instalate astfel de terminale. Tot ce trebuie să facă un student este să acceseze pagina utm.md și să se logheze în baza unei parole personalizate. Astfel, el va avea acces la toate informaţiile necesare, inclusiv la reușitele sale universitare.

"Are acces la situaţia academică, la orarul de studii, la ştiri, la informaţii personale despre el, pe care o poate corecta pe cea pe care a dat-o în admitere, cea care ţine de date cu caracter personal, inclusiv poate să le verifice şi să mai adauge, să spună că numărul de telefon meu s-a schimbat şi este necesar să am unul nou", a declarat Dinu Ţurcanu, prorectorul Universitaţii Tehnice din Moldova. 

Studenţii UTM spun că noua modificare le oferă posibilitatea să îşi monitorizeze notele de la distanţă.

"Este o idee bună şi este mult mai comodă, pentru că este mult mai accesibil, chiar şi de acasă, adică poţi să verifici oricând notele şi este mult mai uşor."

"Cred că este foarte comod pentru că nu trebuie să aduci cu tine carnetul să notezi. Totul este disponibil online şi chiar şi părinţii au acces la această informaţie, ca să monitorizeze succesele copiilor lor. "

În cadrul Universităţii Tehnice din Moldova îşi fac studiile peste nouă mii de studenţi.

Lasă un comentariu